​Changepoint partea 2

Eram la Changepoint de 4 ani, aveam 59 de ani și mă gândeam că o să mă retrag la pensie de aici. Dar lumea mea s-a zdruncinat într-o zi la ora 10 dimineața când am fost convocați la o ședință la cafetăria companiei. Compania avea în jur de 90 de angajați. Șaizeci și ceva eram la cafetărie, restul în sala de ședințe. Cei din sala de ședințe au fost trimiși acasă, iar celor din cafertărie ni s-a spus că compania a fost vândută și noi suntem cei aleși să rămânen.
 
Ca idee asta nu era un dezastru, o chestie știută este că în orice întreprindere dacă alegi cu grijă 30% din angajați și-i concediezi, compania poate merge mai departe fără repercusiuni. Regula lui 20/80 e la fel în toată lumea, adică 20% din angajați fac 80% din treabă, trebuie să ști care sunt acei 20% și să nu te atingi de ei. Changepoint era la linia de plutire financiar, ceva trebuia făcut.
 
Vestea proastă era cine a fost noul proprietar, o companie de “hedge funds”. Cei mai mulți miliardari din lume sunt manageri de hedge funds. Și sunt și cei mai detestați oameni de afaceri din lume. Modul principal de a face bani este să cumpere companii la linia de plutire și să facă o mulțime de bani distrugându-le. Poate vă întrebați cum e asta posibil, dar e posibil, și acum știu și cum se face, dar la plecare am semnat un document de confidențialitate care-mi interzice să spun ce s-a întâmplat acolo.
 
Cel angazat ca președinte de tranziție (chipurile să integreze Changepoint cu restul structurii din noua companie) era un tip din SUA, cu principala calitate să știe cum să mintă credibil, ceva în genul,
- Am tăiat tot ce trebuia tăiat, de acum suntem rentabili și o să creștem cu toții în valoare și salarii, bla, bla bla.
 
Nu credeam nici un cuvânt din ce zicea, ochii lui mijeau a bătaie de joc când vorbea. Dar voiam să stau până la capăt. Motivul e că voiam să primesc pachetul de încetarea contractului de muncă. Legea spunea că la desfacerea contracului de muncă din cauza politicii companiei (nu concediere, care e altceva), angajații primesc salarii înca 2 săptămâni pentru fiecare an lucrat, iar cei cu funcții de manager 3 săptămâni pentru fiecare an lucrat (unde mă încadram și eu). Dar dacă angajații puteau demonstra că au fost foarte utili se mai adăuga o săptămână pentru fiecare an lucrat. Asta era o prevedere legală ciudată și greu de dovedit, așa că aceste lucruri se lămureau la tribunal. De cele mai multe ori judecătorii hotărau în favoarea angajaților. Ȋn cazul de fața șansa de a câștiga împotriva noului proprietar era și mai mare, pentru că era vorba de un “hedge fund” și era din SUA, nu Canada. Așa că, mă așteptam la 4 săptămâni salariu pentru fiecare an lucrat. La primul val de desfasfacere de contracte de muncă au dat minimul legal, dar au fost dați în judecată imediat de unii angajați. Angajații au câștigat și măgarii au învățat lecția.

După câteva luni, președinta lui Chengepoint pe care am avut-o înainte de tranziție a plecat, luându­-și partea ei datorită complicității. Cu doar câteva zile înainte de tranzacție ne-a spus ce viitor luminos avem datorită proiectelor (cel cu Dell era pe primul loc). Bineînțeles că știa ce o să urmeze dar singurul lucru ce o interesa era ca să plece cu buzunarul cât mai plin. Mie nu mi-a plăcut niciodată de ea. Câteva luni mai târziu a demisionat și vicepreședintele cu care eram în acele ședințe tehnice descrise în postarea trecută. Omul a fos un domn cu mine totdeauna. Deși tăcut și rezervat, de câte ori ne întâlneam la cafetăria companiei se apropia să pălăvrăgim (câteva fraze doar) despre te miri ce.
​
Ceea ce mă așteptam s-a întâmplat un an și jumătate mai târziu, 60 la sută și-au pierdut job-ul, și eu am fost printre ei. Banii pe care noua companie i-a făcut din terminarea contracului de muncă la toți acești angajați erau bănuți de buzunar pentru ei. Aceste joburi pierdute au fost din cauza măciucilor care le-au dat (n-am voie să spun cui), rezultând în diminuarea activității în companie și mulți bani în buzunarul lor.  Trebuie să admit că în economia de piață au și un rol pozitiv. Unele companii sunt rase de pe fața pământului de acești oameni, și apar altele în locul lor, începând cu strategii și tehnologii moderne, mai eficiente. Acei profesioniști care vor să supraviețuiască trebuie să-și adapteze cunoștințele în continuu ca să aibă șanse să fie angajați la noile companii. Deh, progresul cere effort.

Deși știam ce vine, dar speram să fiu în grupul ce a rămas. Nu s-a Intâmplat și m-am sințit așa cum a fost de fapt, dat afară.
Aveam deja 60 de ani. Și mai era o recomandare legală spunând că cei peste 60 de ani să primească un supliment de bani căci e greau de găsit de lucru la peste 60.
Oricum, eu am semnat acordul cu compania, pentru 5 luni și ceva de salariu. Au făcut calculul pentru cele 4 săptămâni pentru fiecare an lucrat la milimetru (pentru mine cinci ani și jumătate), ultima zi de lucru nici nu a fost plătită integral. Nu voiam să merg la tribunal pentru a cere mai mult, n-am fost niciodată în fața unui judecător, și mă gândeam că o să-mi găsesc de lucru în 5 luni. Habar nu aveam ce importantă e bariera asta de 60 de ani, nu mai eram eu cel care cântă muzica.

Ȋnainte să închei o să spun că nu este complet adevărat că nu am fost niciodată într-un tribunal. Sistemul legal aici în Canada este că în cazul în care inculpatul e pasibil de pedepse severe, nu judecătorul hotărește vinovăția ci un juriu format din oameni de pe stradă. Judecătorul alege juriul (dintr-o listă furnizată de guvern) și hotărește sentința în cazul în care juriul găsește inculpatul viniovat. Deci exiastă un juriu, și mai sunt și rezerve pentru juriu într-o sală de așteptare, în cazul în care un juror trebuie înlocuit. Eu am fost convocat de două ori în sala de așteptare ca potențial juror. E o datorie cetățenească și nu poți refuza, e pedepsit de lege. Poți refuza dacă ai un eveniment în familie, vacanță, sau ești bolnav. Oricum, când guvernul alege oamenii pe care îi cheamă pentru juriu se uită dacă nu au bube în cap, și cred că se uită și la ce pregătire au.
Cel mai cunoscut film despre cum funcționează un juriu, pe care-l știu eu, făcut acu aproape 100 de ani (dacă îmi aduc bine aminte) aste “12 oameni furioși”. Merită văzut dacă aveți ocazia.
​
Cu postarea următoare începe situația mea delicată cu job-urile pentru următorii câțiva ani.
 https://www.eliademoldovan.com/romanian/sunnybrook
​