Aventura Job2

Salutare la toată lumea.
 
O să continui cu periplul meu în Canada, și anume cum mi-am găsit job-ul al doilea. A fost o aventură și cred că merită spusă.
Eram la primul job, descris în articolașele de acum o lună-două, iar instinctul meu îmi spunea că trebuie să-mi caut un alt loc. Ȋncă nu stăpâneam bine franceza (eram în Montreal) iar engleza nu am practicat-o pentru că lucram la o companie francofonă.
Inainte de primul job am pierdut multe interviuri pentru că nu știam ce să fac atunci când nu-mi aminteam un cuvânt în franceză sau engleză. Chiar și la interviurile în franceză înlocuind un cuvânt cu varianta engleză nu era nici o problemă, mulți o practicau, voind sau din necesitate, combinația asta se numea francgleza (franglish în varianta quebecoise).
Problema mea era atunci când nu știam cuvântul în nici una din cele două limbi. Căutând cuvântul uitându-mă în tavan era un dezastru. Incercând să-l ocolesc cu multe alte cuvinte era și mai rău căci derutam pe toată lumea, inclusiv pe mine care uitam de unde am plecat. Idea era să vorbesc cu cunvingere și să par om cu încredere in spusele mele, iar gura să-mi turuie ca o diaree. Strategia mea era să spun cuvântul în românește cu o terminație în franceză, doar au origine comună. Dacă un cuvânt într-o propoziție nu se potrivea, intervievatorul corecta în mintea lui, sau întreba « cumva ‘asta’? » și spunea el cuvântul, iar eu mă grăbeam să zic, « da,da » și repetam propoziția cu cuvântul sugerat de intervievator.
Deci asta era strategia, care s-a întors într-un mod ciudat la interviul următor.
Am început să trimit RESUME-uri. Am primit un telefon de la o companie care căuta un programator Delphi (la care am ajuns expert) pentru un proiect ce trebuia să facă management la încărcarea de minueruri de fier în vapoare la portul maritim Sept Iles din nordul provinciei Quebec.
Clădirea unde era compania se afla doar le două intersecții depărtare de clădirea unde lucram. Ca să nu se prindă șeful că merg la interviu, i-am rugat să mă programeze la ora de prânz. Au fost de acord pentru ora 12, și mi-au spus că pe intervievator îl cheamă Jean-Francois.
M-am prezentat la interviu (compania se numea Novasys), dar secretara mi-a spus că Jean-Francois a ieșit să-și ia un sandwich și vine în 5-10 minute. Apoi m-a invitat să aștept în sala de ședințe.
La un moment dat intră un bărbat în jur de 50 de ani, care m-a văzut prin ușa de sticlă, așteptând.
Ȋmi întinde mâna și-mi zice în franceză,
- Eu sunt Mario, președintele lui Novasys.  
Am sărit ca un arc, i-am strâns mâna cu convingere și am zis cu o voce de taur,
- Iar eu sunt Eliade și am venit pentru proiectul cu…
Dar nu-mi venea în minte cum se zice la vapoare nici în franceză și nici în engleză, asă că am aplicat soluția pentru momente de catastrofă - cuvăntul românesc cu terminație în franceză, “vapeurs”.
Problema mea a fost că “vapeurs” e un cuvânt francez valabil și înseamnă vapori (aburi) și nicedecum vapoare (bateaux). Propoziția mea, în cea mai clară franceză, însemna,
- Iar eu sunt Eliade și am venit pentru proiectul cu aburi.
Am văzut cum falca lui Mario a căzut, și ochii i s-au bulbucat ca la o broască.
A intrat Jean-Francois. Mario i-a făcut un semn autoritar cu mâna să iasă din sală, apoi a ieșit și el, și a închis ușa. Ȋi vedeam cum discută prin ușa de sticlă a sălii de ședințe.
A intrat Jean-Francois. A început să-mi pună întrebări despre vreme, despre cum e Romania, dacă m-am acomodat în Montreal, dar nici o întrebare technică. Ȋn mintea mea se comporta ca și cum eram un nebun și trebuia să fie precaut.
La un moment dat, Jean-Francois mi-a zis :
- Hai să oprim conversația asta. Mario mi-a spus să te angajăm.
Așa am început la Novasys. Am aflat misterul la puțin timp după angajare. Novasys avea 54 angajați și era firma lui Mario, fost profesor universitar. A pus-o pe nevastă-sa vicepreședinte. Erau în discuție cu un potențial client despre un proiect în care trebuia controlată presiunea aburilor într-un cazan. Doar el și nevastă-sa știuau despre acel proiect. Mario a crezut că acel client m-a trimis, și angajarea mea era o garanție că o să prindă proiectul. Mă întreb cum i s-au bulbucat ochii lui Mario când o fi spus clientului « ți-am angajat omul » și ăia i-au spus ca n-au trimis pe nimeni. Și acel proiect nu s-a materializat.
Oricum Mario nu m-a concediat, și am făcut treabă bună la priectul cu vapoare. Chiar m-am remarcat. Ceilalți erau programatori buni, dar erau în gașcă, toți quebecoși, nu se contraziceau unul pe altul chiar dacă soluția merita discutată. Mă trezeam eu, ardelean neaoș zicând în varianta franceză, « apăi nu merge bine așa » și de cele mai multe ori discuția ce pornea venea cu o soluție mai bună.
Mi-am dat demisia doi ani mai târziu să mă mut la Toronto. Mario a fost zdrobit de decizia mea, și mi-a zis că vrea să deschidă un oficiu în Toronto să mă recupereze. Am zis « da » însă asta nu s-a întâmplat. De fapt Mario a trebuit să vândă compania după proiectul cu vapoarele căci nu a mai găsit nici un proiect atât de bun îcât să plătească salariile.

Continuarea:
https://www.eliademoldovan.com/romanian/primul-job-in-toronto
​