Primul Job In Toronto

Ȋnainte să merg mai departe o să vă spun că nu toate job-urile au fost pe roze. Au fost și job-uri unde am plecat cu coada între piceopare. O să le descriu și pe acelea când o veni vremea.
 
A fost destul de ușor să găsesc primul meu job în Toronto. Compania care m-a angajat căuta un developer Delphi, și la asta mă pricepeam.
Nu o să spun numele “companiei” pentru că nu știu cine o să citească postarea și nu vreau să dau de belele pentru că nu o să spun lucruri frumoase despre business-ul lor. Era o companie cu zeci de mii de angajați în toată lumea și au ajuns miliardari manipulând market-ul mondial. Aveau mii de clienți, răspândiți pe tot mapamondul. Clienții care apelau la serviciile lor își vedeau volumul de vânzări crescând. Asta pentru că trebuia să urmeze indicațiile “companiei”, care le cerea să facă business cu alți clienți de ai lor, și uite așă roata banilor se învârtea, clienții crescând și lărgind cercul, compania creștea ca o caracatiță. Acești oameni nu au creat nimic util, s-au îmbogățit mărind cercul de relații.

Fiecare oficiu avea aplicația lor, s-au lărgit așa de repede că nu au apucat să facă o aplicație comună. Cei din echipa IT aveau în sarcină să țină în bună funcționare aplicațiile care erau folosite la oficille “companiei” răspândite în toată Canada.

Eu am fost angajat pentru a face o aplicație la care să se lege toate oficiile lor din Canada. Pare complicat, dar nu a fost. Aplicația pe care am scris-o avea un singur buton mare la mijlocul ecranului pe care scria “Start”. La ora 6 seara un angajat apăsa acel buton. Aplicația se conecta la toate oficiile din Canada, culegea datele dintr-o bază locală de date, le punea laolaltă și le depunea într-un server in USA, de unde o altă aplicație (de la sediul lor central din SUA) le prelua și le vărsa într-o bancă. Am adăugat un panou în partea de jos a ecranului unde aplicația scria ce face în momentul respectiv, adică, de unde culege datele, numărul de tranzacții, câte au fost transmise și câte rejectate. Asta nu era musai, dar m-am gândit că asta arăta că aplicația merge, nu a înțepenit. Aplicația mergea o oră-două până termina treaba. La sfârșit, panoul se transforma în verde, scria “DONE” pe el și afișa ziua curentă, ora când a încept lucrul și ora când a terminat, numărul total de tranzacții rezolvate, și pe cele rejectate (de cele mai multe ori numărul de rejectate era zero). Apropo: tranzacțiile erau puncte acordate celor care făceau vânzări, pe baza cărora primeau bonusuri.

Ȋncă mai era mult de lucru pentru că datele erau în tot fel de baze de date (Access, Intrbase, SQL Server sau fișiere text pentru severele UNIX) și trebuia centralizat și asta.
Intr-o zi, toată echipa de IT am fost adunați în sala de ședințe și ni s-a spus că oficiul central din SUA le-a cerut canadienilor să consolideze toate bazele de date în servere SQL Server. Căutau un voluntar să preia acest proiect. Mățăraiele erau atât de complicate datorită diversității suporturilor și motoarelor de baze de date utilizate în acel moment încât putea fi un proiect unde să-ți rupi gâtul.

Eu am văzut asta ca o ocazie să-mi cresc statutul de expert, făcând un pas către administrare de baze de date. DBA (administrator de baze de date) au un salariu mai bun, nu pentru că ar fi mai complicat decât un programator, dar pentru responsabilitate: companiile nu își lasă datele decât pe mâini de încredere, căci acele companii care își pierd datele dau faliment. Tot ce vedem pe ecranele calculatoarelor, tabletelor, celularelor, ecranele panourilor de pe stradă vin dintr-o bază de date. Dacă bazele de date cad, totul se oprește.

M-am dus la șefu și m-am oferit să preiau proiectul, cu condiția ca după ce termin să-mi schimbe încadrarea de la developer la DBA. A acceptat, și m-a trimis la un curs de o lună la SQL Server. Am făcut acel curs, și apoi am plătit din banii mei 4 examene la Microsof să devin DBA certificat Microsoft. Examenele au fost foarte grele, unul l-am căzut și l-am repetat.

Apropo: doar un anume coeficient din participanți putea lua examenele, nu era o notă fixă de trecere (după cât am înțeles), și eu aveam de concurat cu indieni și chinezi care schimbau între ei informații. Au ajuns atât de experți încât învățau pe dinafară toate răspunsurile la toate întrebările posibile, fără să înțeleagă mare lucru din SQL Server. Cred că unii mergeau la examene doar ca să noteze întrebările, pe care apoi le plasau la cei care căutau răspunsurile și construiau listele (pe care le răspândeau în comunitatea lor) cu întrebări și răspunsuri. Mă întreb cum dracu era mai ușor să ții minte mii de răspunsuri în loc să înțelegi cum funcționează motorul SQL Server. Oricum, am ajuns sa­-mi iau cerificatul Microsoft. Câțiva ani mai târziu Microsoft a luat ceva măsuri să combată fenomenul învățării răspunsurilor pe dinafară, dar nu știu exact cum.
 
Am făcut proiectul de consolidare a bazelor de date cu bine, dar șefu mă trata în continuare ca un developer care știa în plus SQL Server. I-am cerut să-mi mărească salariul, căci nu am avut nici o mărire intr-un an și jumătate de când eram cu ei, și aveam responsabilități sporite. Mi-a mărit salariul cu 1000 dolari pe an, mult sub rata inflației raportat la salariu, deci în termeni de valoare pe piață salariul meu a scăzut.
Mi-am dat demisia, și la următorul job an fost angajat ca SQL Server DBA.

​Am păstrat legătura cu un coleg, un englez de nota 10, suntem prieteni și astăzi. Mi-a spus că la o lună după ce am plecat, șeful meu a fost concediat, și după părerea lui cauza principală a fost că am demisionat eu - nu aveau o soluție imediată pentru un DBA, iar cei care au preluat priectul de integrare făcut de mine încă învățau ce e acolo, și eu nu eram pe aproape să le explic.
Continuarea:
https://www.eliademoldovan.com/romanian/lucrand-pentru-un-miliardar
​
​