Inceputuri în Canada – Partea 3

​Inceputuri în Canada – Partea 3

O să încep cu sfârșitul, cum arăta compania lui Louis după un an și jumătate de când m-a angajat, în momentul când eu am demisionat ca să plec la JOB-ul 2 din Canada.
Compania avea 11 angajați permanent și doi plătiți cu ora (o oră erau plătiți cât salariul meu pe o lună, și pe bună dreptate căci ei aduceau business-ul). Compania avea contracte ferme cu spitale, cabinete medicale și unul foarte-foarte (o pagină întreagă de foarte) lucrativ cu gigantul farmaceutic Glaxo. Louis și-a plătit datoria la bancă și a început să ramburseze la guvern cele 2 milioane primite cu trei ani în urmă.
Cei care l-au scos din rahat a fost chinezu și cu mine, cu aportul considerabil a lui Lili, care făcea controlul de calitate a aplicațiilor pe care le dezvoltam noi doi în Delphi. Aplicația in C++ a lui Tony și-a pierdut încet-încet din importanță pâna când nu a mai fost folosită de loc, și Tony a trebuit să plece.
Din cei 13 care lucrau pentru Louis doar 2 erau quebecoși, Louis (proprietarul) și Lili (secretara), care între noi fie vorba erau cei mai simpatici din muzeul acela de italieni, irlandezi, est-europeni și englezi (cei doi plătiți monstruos de gras). Dar cel mai bun dintre toți era un român (vă rog să nu aplaudați, mi-am făcut doar datoria pentru care eram plătit.)
Și acum despre începutul lucrului la compania lui Louis, care a fost clară ca noroiul…
Cam așa a fost discuția mea cu chinezu în prima zi de lucru. L-am întrebat de când lucrează în companie.
- Două săptămâni.
Din moment ce era de presupus ca amândoi să știm C++ și Delphi, primele mele întrebări nu putea fi decât,
- Ști C++ ?
- Nu.
- Ști Delphi?
- Nu.
- Cum îi spunem asta lui Louis? am întrebat cu ochii ieșiți din orbite.
Mă întrebam dacă idea lui Louis da a angaja oameni cu performanțe școlare (nu programatori cu experiență) a fost bună. Eu aveam un curs la un colegiu în Montreal (care nu avea nimic de a face cu C++ și Delphi) și chinezu un doctorat în paleontologie.
– Taci din gură și faci ce poți, a zis chinezu. Deocamdată Louis se bazează pe aplicația lui Tony.
Idea era simplă. Trebuia să transferăm datele din aplicația lui Tony (baza lui de date era Access) în cea pe care o foloseam noi (Interbase). Apoi cu ajutorul lui Lili (care ne arăta ecranele din aplicația lui Tony) să facem același lucru, fără a trebui să înțe;egem codul lui. Era ca și cum i-am fi furat idea, dar de fapt asta ni se cerea.
Mi-a trebuit o săptămână sa pun pe ecran un buton si un textbox în care să aduc date din baza de date apăsând pe buton. După ce am înțeles cum comunică o aplicație Delphi cu datele, totul a început să meargă ca pe roate de parcă m-am născut cu Delphi în sânge, programat genetic să scriu aplicații.
O vorbă despre Lili. Lili era absolventă a școlii de arte teatrale, dar mi-a spus că nu a căutat roluri la teatru sau film căci ar fi trebuit să se prostitueze chiar și pentru roluri minore. Iar la companie s-a dovedit foarte utilă, nu doar ca secretară și controlor de calitate, ci era și vocea la partea vorbită a aplicației, căci chestionarul pentru bolnavii de astm putea fi completat și la telefon, nu doar la calculator. Dar Lili avea un obicei care mă zăpăcea. De câte ori mai terminam o parte din aplicație, mă strângea în brațe (și avea o înainare proeminentă) iar eu stăteam țeapăn ca un băț uscat, roșu ca sfecla, căci nu știam ce să fac. O amuza teribil fâstâceala mea. Oricum, Lili, chinezu și cu mine eram o echpă ce mergea brici.
Odată cu semnarea de noi contracte echipa s-a mărit cu suport tehnic, noi programatori, analiști care știau mediul medical și ne spuneau exact ce trebuia dezvoltat.
Louis era emoționat la lacrimi și îi tremurau mâinile când punea și el mâna pe tastatură. Câteodată mă trăgea de o parte, își punea mâinile pe chelie, și zicea cu vocea tremurândă,
- Nu știu dacă o să mă descurc cu creșterea asta fenomenală.
Louis voia să fim prieteni. M-a invitat la el acasă și mi-a spus să-mi aduc și băiatul cel mare, 12 ani, căci avea și el un băiat de aceeși vârstă. Dar băiatul meu a rezolvat problema vizitelor în mai puțin de o oră când i-a dat doi pumni în gură băiatului lui Louis.
Ȋn drum spre casă mi-a spus că băiatul lui Louis merita pumnii pentru că era un îngânfat mofturos.
Vizitele au încetat, dar Louis mă răsfăța la servici crescându-mi salarul la fiecare câteva luni. Oricum, salariul inițial a fost foarte jos, doar un pic peste salariul de supraviețuire, la fel ca ajutorul social.
La un moment dat Louis a angajat pe Bruno, ca să-l ajute la management. Bruno era un aventurier, deștept, ambițios, știa administrație, business, programare, și avea mulți bani. A pus pe masa lui Louis destul bani cu târgul să fie parteneri. M-am înțeles bine cu Bruno, dar omul era uns cu toate alifiile și nu știam ce are în cap.
La puțin timp a mai apărut un partener de afaceri, care înainte fusese un vicepreședinte la o multinațională.
Am înțeles că era timpul să plec, și o să explic in postarea următoare de ce, și ce s-a întâmplat până la urmă cu compania lui Louis.
Cum s-a terminat cu primul job? Vezi link-ul urmator:
https://www.eliademoldovan.com/romanian/primul-job-epilogue
​
​